WAD – Weekendul Artistului Dependent

 

W  A  D

(weekendul artistului dependent)

 

W  A  D  este o platformă adaptabilă la diferite și multiple acțiuni în zona artelor vizuale, testând clișee și psihologii comportamentale în diverse spații urbane aglomerate, artistul apelând la diverse metode de înterpretare din domeniul sociologiei, antropologiei și psihologiei vestimentare.

W  A  D  propune o serie de acțiuni într-un timp limitat, o diversiune artistică, în diferite locații urbane, cu impact imediat asupra individului cât și a zonelor aflate într-o permanentă transformare. Zone cum ar fi piețele agroalimentare unde există un contact (tranzacții de bunuri, limbaj specific etc) între diferite categorii sociale; stațiile de tramvai în care eroziune crizei sociale și economice este vizibilă, analizabilă; alte zone fierbinți unde artistul poate testa indiferența și disponibilitatea cetățeanului obișnuit – și neobișnuit cu astfel de acțiuni.

Câteva precizări:

În primul rând dependent de timpul liber al celorlalți, de disponibilitatea ta de a renunța la timpultău liber, de a testa disponibilitatea celorlalți, a interveni în această goană după timp liber. Timpul liber este dinainte programat și planificat. Există o listă de bucate în care trebuie să tai. Există o hartă cu obiective care trebuiesc bifate, fotografiate, consumate și depuse în my picture. Timp liber înseamnă viteză de deplasare. Să vezi doar punctele bifate pe hartă. Și pentru toate astea e nevoie de bani, de timp liber, de resurse umane disponibile și  în ultimul timp de spațiu.

V. Leac

 

 

Photografii de:

Florin Hornoiu

Sorin Neamtu

pnea

 

Prelucrare photografii: Salajan Mihai

Video: Salajan Mihai

 

 

Perjo

_MG_6258

M-am format ca artist in timpul cenzurii intr-o Europa despartita de-un zid. Aia liberi si aia inchisi in propia tara. Acum expun global. Am facut 12 ani de pictura si vreo mie de naturi statice. Acum desenez alb negru pe peretii muzeelor din toata lumea. N-am avut concediu din 1990. Lucrez tot timpul. Fac 30 de proiecte pe an. New York, Paris, Berlin si Londra, Seul, Hong Kong sau Sydney. Pentru fiecare desen pe care-l vezi pe Facebook mai exista 200 pregatitoare. Pentru mine arta nu este cariera ci felul in care traiesc.

 

 

 

pnea

IMG_6320

 

 

 

neuro

DSC_6475

DE-SCRIERE:::GOANA DUPA AUR NE MANANCA OASELE CU INIMA CU TOT… UITAM NOI OARE CA SUB ACELASHI SOARE ASTEROIZII CA NISHTE PIETRE BINEVOITOARE NE APARA DE CINE SHTIE CE COSMICE RAFALE???…UITAM NOI OARE CA AURUL POATE SA FIE SHI-O FLOARE DE CICOARE SHI PRIMAVARA INTERGALACTICA CE-N SPATZIU-TIMP RASARE E DOAR UN VIS SHI-O BRIZA DE RACOARE…???…

 

 

onucsan

DSC_6557

Atenție! Cade tencuiala, 2013, placă de marmură gravată, 52×40 cm, acțiune de inaugurare.
Placa de marmură trebuie amplasată pe fațada de la stradă a unei clădiri, intr-o zonă circulată (pietonal) a orașului. Ar fi preferabil să fie o clădire cu o arhitectură mai aparte, eventual cu două etaje și a cărei stare de întreținere să fie mai precară – tencuială scorojită, detalii ornamentale lipsă, s.a., pe scurt nerestaurată recent. Placa de marmură se va monta pe fațada acestei clădiri la nivelul obișnuit al plăcilor comemorative. După amplasare, ea va fi dezvelită în cadrul unei ceremonii, cu un discurs din partea artistului.

 

 

 

monotremu

DSC_6800

Am cumpărat de la un Supermarket un bonsai şi, în piaţă publică, i-am tăiat cu un cleşte de grădinărit, pe rând, toate crengile coroanei. În continuare i-am tăiat trunchiul cu un fierăstrău şi l-am vopsit, până la jumate, cu var.
Gestul e comun “curăţeniei de primăvară” prin care copacii de pe spaţiul public sunt toaletaţi brutal şi extrem, lăsând în urmă trunchiuri goale şi senzaţia de “phantom limb”.
Credem că este un gest reflex, de autoflagelare, dobîndit în anii de dictatură comunistă– un sistem ce şi-a egalizat cetăţenii conform normelor “omului nou”.
Bonsaiul se află acum în grija lui V. Leac, care încearcă, în timp, să-l refacă.

 

 

Cobilanschi

DSC_6874

Unul din semnele cele mai puternice ale transformarilor socio-economice prin care trece societatea
romaneasca actuala este descris de aparitia anunturilor care indica transferul proprietatii publice in
regim privat, actiune care produce efecte variate functie de contextul fiecarei situatii.
Pentru aceasta prima editie a festivalului voi incepe o arhiva de imagini produse in urma unor
performance-uri legate de prezenta acestor indicatoare. Contextele sunt diferite: comunitatea care a
preluat un teren si il transforma in loc de agreement, patronul care reuseste sa salveze locurile de
munca ale muncitorilor din fabrica, atelierul care se infiinteaza in spatele blocului, etc.
Voi fi insotit de camera de fotografiat in cautarea si prezentarea acestor context, rezultatele vor fi
prezentate participantilor festivalului prin intermediul unei publicatii electronice (revista pdf). Actiunile
intreprinse la locul semnelor vor ilustra tranzitia gasita si vor cauta sa explice termeni fundamentali
precum proprietate, privat-public, administratie locala, etc.
Claudiu Cobilanschi, 2014
http://www.cobilanschi.ro

 

flo

 

DSC_6945

 

 

iulia toma

DSC_6893

Întreprinderea ,,Tricoul Roşu” Arad, fosta Fabrică de împletituri şi tricotaje Arad, a fost reorganizată şi dezvoltată după 1949 prin comasare cu alte întreprinderi şi ridicarea de noi secţii. Toate acestea au condus către creşterea gamei de produse realizate şi lărgirea numărului de clienţi. Astfel, în 1973, Întreprinderea ,,Tricoul Roşu” Arad cu cei 3500 de salariaţi realiza următoarele produse : articole de lenjerie simplă din bumbac, pentru adulţi şi copii (maieuri, chiloţi, slipuri, flanele, indispensabili), îmbrăcăminte simplă de bumbac pentru adulţi şi copii (bluze, cămăşi, scampolouri), lenjerie scămoşată (flanele, chiloţi, indispensabili) şi îmbrăcăminte scămoşată din bumbac şi poliesteri (treninguri).
A devenit falimentară şi a fost demolată la sfârşitul anilor ’90.
Activitatea mea artistică este puternic influenţată de transformările socio-economice actuale, de traseul pe care vechile cutume sociale le au. Peste 3500 de angajaţi ai fostei fabrici au intrat într-o altă definiţie economică, cea mai mare parte din ei reuşind cu greu transformarea cerută de închiderea fabricii, locul de muncă unde s-au calificat într-o meserie şi s-au apropiat de pensionare.
Pentru prima ediţie a festivalului îmi doresc să aniversez existenţa utopică a acestui loc, a acestei fabrici. Împreună cu invitaţii mei vom organiza o sărbătorire a fabricii, prilej de rememorare a activităţii. Cu aceasta ocazie, voi împărţi şi cele 24 de tricouri imprimate de mine, în tehnica serigrafiei – contribuţie artistică la comunitatea locală.
Iulia Gabriela Toma, 2014
http://www.iuliatoma.ro

 

linda

DSC_6626

 

 

nita

IMG_0015

Oricum nu are rost să facem ceva

pentru că nu o să iasă nimic.

Toți sunt la fel.

Chiar dacă încerci să faci ceva,

mafia e prea mare și nu are rost.

Nu, nu se poate. O să-ți ridicăm statuie.

Nu are rost.

Dar crezi că ceilalți fac ceva? Nimeni nu face nimic.

Da’ ce io’s fraier?

Alții cum crezi că s-au îmbogățit? Doar banii contează.

Crezi că face cineva ceva? Da’ ce sens are?

Nimeni nu e în stare de nimic.

Oricum nu are rost.

 

(o campanie de afișe și stickere pentru a tăia elanul celor care dorec să se implice în acțiuni civice)

 

 

tam tam

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

In contextul orasului Arad si legat de observatiile mentionate de festivalul WAD despre dependenta de timp, public, spatiu si bani a artistului contemporan, propunem un formular adresat trecatorilor, prin care vrem sa reflectam asupra mediului cultural divers, avansat tehnologic si multifatetat. Astfel vrem sa implicam participantii int-un happening, transformand experienta cotidiana obisnuita, in ceva diferit, neasteptat, dar camuflata intr-o experienta banala, cum ar fi completarea unui formular.

 

 

istvan

P1070138

Coala de plastic 100cm x 50 cm, desen cretă colorată. Str. Vârful cu Dor 11. Am descoperit o curte în care stau 5 familii marginalizate chiar în spatele zidului care flanchează dinspre sud-vest Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare din Cluj. Am vrut să instalez inscripția “Parcul Reconcilierii” în curte, exact opus cu semnul oficial “Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare” de pe partea cealaltă a zidului. I-am invitat pe cei care locuiesc în curte să realizăm semnul împreună. Două familii au fost de acord să facem desenele împreună cu copii lor, dar comunitatea nu a dorit să aibă o altă implicare și a dorit să nu fie fotografiată. A doua zi dimineață am făcut desenele cu doi copii din curte. În ciuda neîncredereii inițiale până la urmă locatarii din curte totuși s-au alăturat acțiunii. Au adus lipici, fistic, scaune, cafea, fotografii ale copiilor, ne-au împrumutat un patent, și unul dintre vecini (cu care o locatară spunea că n-a mai vorbit de un an de zile) ne-a lăsat să tragem curent pentru bormașină de la el. La plecare comunitatea ne-a rugat să facem poze și cu curtea lor.